Ai fost acolo, o bucurie imensă, o iubire perfectă, o libertate nemaiîntâlnită. Am mers pe urmele tale, cu capul plecat în perna unei iubiri orbitoare. Magia ta îmi pulsa în vene și fiecare clipă era o minune. Cuvintele tale le sorbeam ca pe un nectar plin de aroma fericirii. Acum ai plecat, o umbră a corpului care deja plecase. Ești acea iubire pe care o pot idealiza, dar care nu se mai întoarce niciodată în realitate. Știu că Tu ai renunțat la mine, și știu că acest "niciodată" era deja al tău, spus sincer, spus direct, spus cu NU evident. Acum, după momente și clipe de tristețe, îmi aflu libertatea. De acum dorința mea a fost împlinită: TU niciodată nu mai poți fi a mea și Tu niciodată nu mă vei iubi. De acum, în realitate pot să plâng când știu că acum nici tu nu mai ai nici o șansă să mai intrii în sufletul meu. Realitatea este că nu mă vei mai avea Niciodată, dar pot să te ridic la rang de zeitate în lumea viselor. Acolo nu știe nimeni cât de urât îți este sufletul sau cât de frumos este. Acolo nu te cunoaște nimeni și nimeni nu vrea să te mai cunoască. Acolo în lumea viselor și a idealului vei dispare ca orice zeitate, și vei avea fericirea să privești pe toți de sus.